...
Articole

Relația dintre părinți – fundația emoțională a copilului

Psiholog Ana Maria Tudor

Îmi amintesc atât de bine atmosfera din casa copilăriei mele.

Îmi amintesc mesele de duminică, momentele în care era liniște, apropiere și armonie în familie.
Și îmi amintesc cât de bine mă simțeam atunci.
În siguranță.
În pace.

Dar îmi amintesc și neînțelegerile.
Tensiunea.
Stările pe care le purtam în mine fără să le pot înțelege.

Mult timp, am crescut cu sentimentul că trebuie să fiu „cum trebuie”, să nu deranjez, să îi mulțumesc pe ceilalți, să mă minimizez pentru a păstra liniștea.
Și abia mai târziu am înțeles cât de mult influențează relația dintre părinți felul în care un copil se vede pe sine și locul lui în lume.

Astăzi, ca psiholog clinician, întâlnesc frecvent copii care trăiesc ceea ce poate părinții nu observă încă.
Copii care poartă în ei tensiunile din casă.
Copii care devin anxioși, retrași, perfecționiști sau mereu în alertă.

Și întâlnesc părinți care își iubesc enorm copiii și le oferă tot ceea ce pot…
dar care, prinși în ritmul nebun al vieții, uită să mai aibă grijă de relația lor.

Nu este greșit să existe conflicte sau certuri într-o relație.
Orice relație vie are momente de tensiune și diferențe.
Important este felul în care acestea sunt trăite și reparate.

Atunci când conflictul devine critică, răceală, umilire, distanță emoțională sau tăcere dureroasă, copilul nu mai simte siguranță.
Dar atunci când părinții reușesc să repare, să comunice și să se întoarcă unul către celălalt cu respect și maturitate emoțională, copilul învață că relațiile pot trece sănătos și prin momente dificile.

Adevărul este că relația dintre părinți devine casa emoțională a copilului.
Iar un copil are nevoie, înainte de toate, să simtă siguranță emoțională.

În terapia de cuplu, am văzut relații care s-au schimbat profund atunci când oamenii au avut curajul să se privească cu adevărat.
Să își înțeleagă rănile.
Tiparele.
Frica.
Durerea din spatele reacțiilor.

Am văzut părinți care au învățat să comunice altfel, să repare după conflict și să se reconecteze emoțional.
Și aproape de fiecare dată mi-au spus:
„Nu credeam că mai putem ajunge aici.”

Poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem oferi copilului nostru nu se cumpără.
Nu este un cadou.
Nu este o activitate.

Este relația dintre părinții lui.
Și apoi relația pe care o construim cu el, zi de zi.

Pentru că iubirea care oferă siguranță nu se cumpără.
Se construiește.

Distribuie: